Anotimp de vis,
Toamna e un ciorchine
Eu am învățat să plutesc în eter, în eterul iubirii care sunt eu și nu mai aștept
Niciodată
Să aterizez într-un loc cald
Fiindcă singurul loc sigur
Este inima mea.
Am în mine de toate,
Primăveri înstelate...
În mine-s de-a valma,
Iarna geroasă și toamna,
Veri calde sau fierbinți,
Ploi repezi sau cuminți.
15 octombrie 2020
Nimic nu e întâmplător, totul e-o țesătură bună
Ochiuri nu se deșiră, nu există ruptură.
Ne întâlnim pentru că există-anume potriviri,
Și ne despărțim pentru alte întâlniri.
În urmă modelul se arată treptat
Și-l vom vedea când partea noastră-am terminat.
Poate o viață întreagă-am trudit
Și-n urmă doi ochi abia s-au înnădit.
De-aceea bucurați-vă de țesătură
Și admirați întreaga ei făptură
Cum ochi de ochi se leagă, zi și noapte
De-o mână nevăzută, de-o minte înțeleaptă.
2007
Of, o muză am și eu...
Mititică
Și peltică.
Tot mă rog de ea mereu.
Ca s-o fac să ciripească
I-am promis bolta albastră,
Însă doar un moft ar vrea
Să semneze numai ea!
2007
dedicată prunului care m-a primit cu bunăvoință
și i-am simțit taina în toat-a mea ființă.
Frunzele freamătă parcă șoptind
"Am fructe proaspete-ntre crengi pârguind,
Am fructe mai dulci și fructe mai acre,
Catifelate, aromate, pline de soare."
Și i-am luat vreo două-n glumă, de pe poale,
Și le-am mâncat cu prefăcută nepăsare.
"Ți-s bune și destul de coapte, nu zic nu,
Dar nu mai vreau, nu știu ce-mi trebuie acum."
Am revenit apoi, atrasă de-aceste rotunde taine,
Acești sori în miniatură, cu seva pământului în vine.
Ascunși printre frunze, de soare, de hoți,
Ascunsă-s și eu, de soare, de toți.
În tainica lume de pământ și lumină,
Dispare forma, concretul, nimic nu are vină.
Am găsit Fructele, hrana îndestulătoare,
Lumina cuprinde tot ce există sub soare.
În tainica lume de pământ și lumină,
Uitarea e totul, a fi e totul,
Dincolo de zbucium e lumea senină,
Când tuturora le aflăm rostul.
2007